Sportul preferat pentru un brăilean, urcatul pe stâlp și punerea pe jar a autorităților

a3
Un brăilean s-a urcat pe o antenă pe strada Grivița, în zona Pieței Mari din municipiul Brăila, și amenința că se aruncă de la înălțime.
Mai multe echipaje de pompieri și polițiști au mers la fața locului și au încearcat să-l convingă pe Cristian Botu, în vârstă de 33 de ani, să coboare de pe turnul înalt de circa 40 de metri. Circulația auto în zonă a fost întreruptă temporar, fiind deviată pe străzile paralele cu Strada Grivița.În jurul orei 17.00 Cristian Botu a coborât de pe turn. Acesta nu este la prima „ispravă” de acest gen. În ultimul an acesta a pus autoritățile pe jar de mai multe ori, poliția și pompierii dislocând forțe importante pentru nebuniile lui Cristian Boțu. Înainte ca acesta să ia decizia de a coborî, lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila solicitaseră colegilor de la Slobozia o pernă pneumatică.Bărbatul a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul de Psihiatrie Sf. Spiridon din Brăila.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











