Testare gratuită a glicemiei cu ocazia zilei de conștientizare a Diabetului zaharat

Testare gratuită a glicemiei cu ocazia zilei de conștientizare a Diabetului zaharat
Evenimentul este organizat de Secția de Diabetologie a Spitalului Clinic de Urgență Brăila
Cu ocazia zilei de conștientizare a Diabetului zaharat, Secția de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Spitalului Clinic Județean Brăila vă așteaptă luni, 14 noiembrie, in intervalul orar 9.00-16.00 să vă măsurati glicemia gratuit. Acțiunea beneficiază de sprijinul voluntarilor de la Crucea Roșie Română – Filiala Brăila.
Evenimentul este organizat de Secția de Diabetologie a Spitalului Clinic de Urgență Brăila: dr. Voineag Cristiana, dr. Postolache Bianca și Asociația Profesională a Medicilor de Familie din Brăila și se va finaliza după ora 16.00 cu un simpozion de informare care marchează Ziua Internațională a Diabetului Zaharat, simpozion organizat de medici pentru populația generală și pacienți cu diabet zaharat tip 2 și diabet zaharat tip 1.
Diabetul zaharat este afecțiunea în care nivelul glicemiei (zahărul din sânge) crește peste normal. Alimentele pe care le ingerăm sunt transformate în glucoză, care intră în sânge și contribuie la toate procesele vitale ale organismului uman. Insulina (hormonul secretat de celulele beta din pancreas, cu rol în metabolismul glucidelor) transportă glucoza din sânge către toate celulele. Ajunsă la nivelul celulelor, glucoza este transformată fie în energia necesară corpului pentru activități mentale și fizice, fie este stocată, pentru a fi utilizată mai târziu. În cazul persoanelor cu diabet, organismul lor nu poate folosi corect insulina produsă, ori nu are capacitatea de a secreta deloc insulina.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:21 - Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani. În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
- 13:19 - Prefectul Constanței: Drona care a explodat în port este, cel mai probabil, de proveniență ucraineană. S-a deschis dosar penal
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













