Tot mai mulți tineri se urcă la volan fără permis! În loc de carnet se aleg cu dosar penal!

politia rutiera(1)
În cursul zilei de joi, ora 02:30, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică i-au observat în trafic, pe Calea Călărașilor, pe doi tineri, cu vârste de 20 și 22 de ani, din Brăila, în timp ce se deplasau cu un autoturism.Aceștia au fost urmăriți și opriți în parcarea interioară a unui bloc, constatându-se că șoferul, în vârstă de 20 de ani, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Tot ieri-noapte, la ora 02:38, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat în trafic, pe DE 584, la intrarea în municipiu, pe un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Tufești, în timp ce se deplasa cu un autoturism.Deși polițiștii au efectuat semnal de oprire, șoferul şi-a continuat deplasarea, fiind urmărit și oprit în scurt timp în stațiunea Lacu Sărat.În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Pe numele celor doi șoferi polițiștii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:12 - Cristian Pomohaci, încă un mandat de arestare preventivă! Este cercetat acum și pentru trafic de droguri de mare risc
- 16:41 - Drona din Constanța s-a „plimbat” 7 kilometri prin port fără să fie deranjată de nimeni. Detaliul care stârnește controverse
- 15:48 - Cutremur în Ștefan cel Mare! Dinamo a anunțat plecarea lui Zeljko Kopic după aproape 3 ani
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














