TULCEA: LOCUITORII ALARMAȚI DE BOMBARDAMENTELE DIN ISMAIL AU SUNAT LA 112 ÎN LIPSA UNUI MESAJ RO-ALERT

TULCEA: LOCUITORII ALARMAȚI DE BOMBARDAMENTELE DIN ISMAIL AU SUNAT LA 112 ÎN LIPSA UNUI MESAJ RO-ALERT
Locuitorii s-au speriat, mai ales că nu a fost transmis niciun mesaj RO-ALERT de către autoritățile naționale
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta a înregistrat, în noaptea de marți spre miercuri, 12 apeluri din partea locuitorilor județului Tulcea, alarmați de bombardamentele rusești asupra orașului ucrainean Ismail. Locuitorii s-au speriat, mai ales că nu a fost transmis niciun mesaj RO-ALERT de către autoritățile naționale.
Cristina Profir, purtătorul de cuvânt al ISU Delta, a explicat că numărul mare de apeluri s-a datorat tocmai lipsei unei avertizări oficiale. „De obicei, atunci când oamenii primesc mesaj RO-ALERT, nu înregistrăm decât unul sau două apeluri la 112. Acum, în lipsa acelui mesaj, oamenii s-au speriat și am primit 12 apeluri”, a declarat aceasta pentru AGERPRES.
Bombardamentele au vizat infrastructura portuară ucraineană de la granița cu România și au fost vizibile din zonele înalte ale municipiului Tulcea, ceea ce a sporit îngrijorarea localnicilor.
Transmisia mesajelor RO-ALERT revine Ministerului Apărării Naționale, iar absența acestora în contextul unor atacuri atât de apropiate de graniță a ridicat semne de întrebare cu privire la eficiența sistemului de alertare publică.
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











