Zi de sărbătoare pentru Eparhia Dunării de Jos

Zi de sărbătoare pentru Eparhia Dunării de Jos
12 ani de la momentul ridicării Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie
Luni, 27 septembrie, s-au împlinit 12 ani de la momentul ridicării Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie și al Înalt Prea Sfințitului Părinte Casian la slujirea de Arhiepiscop. În data de 27 septembrie 2009, în Catedrala din municipiul Galaţi a avut loc festivitatea de ridicare a Episcopiei Dunării de Jos în rang de arhiepiscopie, conform Hotărârii Sfântului Sinod.
La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, marcarea acestei zile de mare sărbătoare a început încă din ajun, cu slujba Privegherii şi a continuat luni cu săvârşirea Sfintei Liturghii. În timpul slujbei au fost rostite rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu pentru ocrotirea şi tot ajutorul oferit Eparhiei Dunării de Jos şi Înalt Prea Sfinţitului Părinte Casian în cei 12 ani de rodnică slujire ca arhiepiscop. După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Te-Deum pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra preoțimii, cinului monahal și a credincioșilor creștini din Eparhia Dunării de Jos.
La momentele liturgice din Catedrala Arhiepiscopală au participat preoţi, elevi de la Seminarul Teologic “Sf. Apostol Andrei” din Galaţi şi credincioşi din eparhie.
Momentul solemn de luni a reprezentat şi o încununare a evenimentelor liturgice şi comemorative desfăşurate în ultimile zile la Galaţi cu prilejul aducerii şi aşezăriii rămăşiţelor pământeşti ale vrednicului de pomenire Episcopul Nifon Niculescu, înaintaşul din urmă cu un veac al Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.
Citește și:
- 19:42 - Atenție la „Romance Scam” și site-urile fantomă înainte de 8 Martie. Recomandările experților pentru a nu cădea în plasa infractorilor cibernetici
- 19:35 - Peste 200 de minori sunt încă în Orientul Mijlociu. Anunțul purtătorului de cuvânt al MAE
- 19:32 - Comisia Europeană: Amenințările lui Zelenski împotriva lui Orban sunt „inacceptabile”
- 19:21 - Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind reforma administrației publice centrale și locale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











