Barna, cu mandatul pe masă! Mai mulți lideri USR i-au cerut DEMISIA

Barna, cu mandatul pe masă! Mai mulți lideri USR i-au cerut DEMISIA
Lideri ai USR i-au reproșat lui Dan Barna strategia adoptată în campanie, mai ales în zona de comunicare
Eșecul de la alegerile prezidențiale zdruncină USR, mai mulți lideri ai USR cerându-i demisia lui Dan Barna din fruntea formațiunii, într-o ședință care a avut loc luni seara.
Surse citate de Realitatea Plus susțin că liderii USR i-au reproșat lui Dan Barna strategia adoptată în campanie, mai ales în zona de comunicare. Se pare că deputatul Tudor Benga, membru în Biroul Național al USR, le-a cerut demisiile din funcțiile de conducere în partid lui Dan Barna, lui Cătălin Drulă (șeful de campanie) și lui Ionuț Moșteanu (șeful comunicării USR).
După mai multe discuții și analize, Dan Barna le-a dat asigurări celor din USR că-și va pune mandatul pe masă și va solicita un vot de încredere din partea membrilor de partid, cel mai probabil prin intermediul unui vot electronic, metoda preferată de USR pentru a-i consulta pe cei din partid.
Declarația lui Barna din interiorul partidului vine după ce, luni, acesta a anunțat că nu intenționează să-și dea demisia de la conducerea formațiunii. „În acest moment, categoric nu. Îmi asum responsabilitate pentru rezultat, dar nu sunt un lider care renunță când dă de greu. Voi avea o discuție cu colegii în seara aceasta”, a declarat Dan Barna, într-o conferință de presă.
Liderul USR a spus doar că urmează o analiză serioasă în partid, după ce nu a reușit să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Citește și:
- 19:25 - George Simion: „Nu ne trebuie armele nucleare ale lui Macron. Vrem alegeri libere, democrație și pace”
- 19:20 - Ambasadorul Israelului în România, Lior Ben Dor, declarații în exclusivitate pentru Realitatea Plus despre situația războiului din Orientul Mijlociu
- 17:33 - Rusia își evacuează familiile diplomaților din Iran, pe fondul intensificării bombardamentelor
- 17:24 - Alexandra Păcuraru, detalii în EXCLUSIVITATE despre proiectul major de infrastructură pe care l-a depus la Ministerul Transporturilor
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











