Florin Cîțu, despre restricțiile de Paște: „În noaptea de Înviere nu este nimic deschis, doar bisericile”

Florin Cîțu, despre restricțiile de Paște: „În noaptea de Înviere nu este nimic deschis, doar bisericile”
Prim-ministrul a spus că are încredere că oamenii vor sărbători Paștele în liniște și vor respecta regulile în vigoare
Florin Cîțu - premierul României a anunțat, miercuri, după ședința de Guvern, deciziile pe care Executivul le-a luat astăzi. Printre altele, prim-ministrul a spus că are încredere că oamenii vor sărbători Paștele în liniște și vor respecta regulile în vigoare.
„Detaliile privind certificatul verde au fost trimise către STS. Deocamdată nu a fost aprobat la nivelul Uniunii Europene. Așa cum am spus mereu, sperăm ca o astfel de măsură nu va discrimina cetățenii. Când toată Europa o să fie vaccinată, s-ar putea să nu mai fie nevoie de astfel de certificate.
Noi avem în plan să revenim la normalitate de la 1 iunie. Din acest motiv accelerăm campania de vaccinare în această perioadă. Chiar în acest moment se întâlnește comitetul în acest sens.
În noaptea de Înviere nu este nimic deschis, doar bisericile. Avem încredere ca oamenii vor sărbători Paștele și vor respecta regulile în vigoare. Pentru sărbătorile Paștelui am luat toate măsurile, am vorbit și cu cei din culte, pentru a fi toate măsurile respectate”, a spus Florin Cîțu, miercuri.
Referitor la PNRR, Florin Cîțu a spus: „Am avut o discuție cu miniștrii referitor la PNRR. Este momentul să avem accelerăm lucrurile sunt sigur că vom avea un PNRR care să dezvolte România în perioada următoare, un PNRR bun, prin care vom atrage toate sumele”.
Citește și:
- 14:44 - Poziția Kremlinului după explozia din Portul Constanța. Ambasada Rusiei indică Ucraina ca drept responsabilă
- 14:13 - Nicușor Dan, prima reacție după explozia dronei din Constanța: "Nu vor mai exista pericole pentru populație"
- 13:24 - După ani în care ni s-a spus că România este pregătită pentru orice scenariu, constatăm în fiecare săptămână că autoritățile sunt luate prin surprindere de fiecare incident
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











