Fostul deputat Dorin Petrea s-a înscris în Pro România

Fostul deputat Dorin Petrea s-a înscris în Pro România
Pro România Brăila se întărește cu un fost parlamentar
Fostul deputat Dorin Silviu Petrea s-a înscris în Pro România și va fi coordonatorul organizației municipale Brăila.
La rugămintea senatorului Pro România de Galați, Nicolae Marin, fostul deputat UNPR de Brăila, Dorin Petrea a revenit în politică și s-a înscris în Pro România. În ședința Biroului Minicipal al Pro România s-a decis ca Dorin Petrea să fie numit în funcția de coordonator al organizației municipale.Dorin Petrea, născut pe 2 februarie 1978, a fost ales în iunie 2012 consilier local municipal din partea UNPR, pe listele Alianței pentru Viitorul Brăilei. În decembrie 2012 a fost ales deputat pe Colegiul 1 din municipiul Brăila, pe listele Uniunii Social Liberale din partea UNPR. În 2016 a candiadat la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților din partea Partidului România Unită.”
Am intrat în Pro România la rugămintea senatorului Nicolae Marin, cu care mă cunosc și am colaborat și în perioada în care am fost deputat. Deocamdată nu m-am gândit asupra unei candidaturi la alegerile locale unde sper ca Pro România să facă o figură frumoasă. Am venit să-l ajut pe coordonatorul organizației județene, Cosmin Răzmeriță, cu care am fost coleg de partid la UNPR. Vreau să cunosc mai bine membrii organizației și apoi vom vedea ce avem de făcut
” a spus Dorin Petrea.
Citește și:
- 19:25 - George Simion: „Nu ne trebuie armele nucleare ale lui Macron. Vrem alegeri libere, democrație și pace”
- 19:20 - Ambasadorul Israelului în România, Lior Ben Dor, declarații în exclusivitate pentru Realitatea Plus despre situația războiului din Orientul Mijlociu
- 17:33 - Rusia își evacuează familiile diplomaților din Iran, pe fondul intensificării bombardamentelor
- 17:24 - Alexandra Păcuraru, detalii în EXCLUSIVITATE despre proiectul major de infrastructură pe care l-a depus la Ministerul Transporturilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











