Silviu Moise a fost numit secretar de stat la MADR

Silviu Moise a fost numit secretar de stat la MADR
Acesta a fost director la OJFIR Brăila
Sorin Moise a fost numit în funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial și reprezintă prima schimbare majoră în conducerea ministerului preluat de Adrian Chesnoiu. Acesta vine la MADR de pe funcția de director al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Brăila.
În vârstă de 42 de ani, Sorin Moise a făcut liceul în Brăila, apoi a urmat cursurile Universității de Științe Agromonice și Medicină Veterinară București – Facultatea de Agricultură, specializarea Agricultură. A absolvit în facultatea în 2005, iar apoi, între 2011 și 2014 a făcut masteratul la Universitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești, la Facultatea de Management Marketing în Afaceri.
În 2005, Sorin Moise s-a angajat ca inspector de asigurări agricole în cadrul Generali Asigurări SA București. Apoi a devenit director vânzări la Suntory SRL, o companie de inputuri agricole. După numai trei luni, Sorin Moise a plecat la Agricover ca director de vânzări, tot pe partea de inputuri agricole. Doar 7 luni a stat la Agricover, de unde a mers la Sisfro, o firmă din Brăila de inputuri agricole. Tot ca director vânzări.
Sorin Moise este și fermier. În 2004 a fondat și deținut ferma Sorifan din Tufești, județul Brăila, exploatație pe care a administrat-o până în 2012, când a preluat funcția de director al OJFIR Brăila.
În 2017, Sorin Moise s-a retras din acționariatul de la fermă, soția sa preluând afacerea.
Sorin Moise este fratele șefului ANI și băiatul fostului primar PSD din comuna Tufești.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 14:44 - Poziția Kremlinului după explozia din Portul Constanța. Ambasada Rusiei indică Ucraina ca drept responsabilă
- 14:13 - Nicușor Dan, prima reacție după explozia dronei din Constanța: "Nu vor mai exista pericole pentru populație"
- 13:24 - După ani în care ni s-a spus că România este pregătită pentru orice scenariu, constatăm în fiecare săptămână că autoritățile sunt luate prin surprindere de fiecare incident
- 13:21 - Atac cu drone în apropiere de Kiev: patru persoane au murit după bombardarea unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluși
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











