Deputatul Popa a cumpărat din indemnizația de parlamentar un cărucior electric pentru o femeie cu dizabilități din Surdila Găiseanca

Deputatul Popa a cumpărat din indemnizația de parlamentar un cărucior electric pentru o femeie cu dizabilități din Surdila Găiseanca
Unul dintre copiii femeii are și el nevoie de o intervenție chirurgicală
Deputatul Alexandru Popa continuă să-și folosească indemnizația de parlamentar pentru donații în diverse cazuri sociale. La sfârșitul săptămânii trecute, când a participat la Zilele comunei Surdila Găiseanca, parlamentarul brăilean a donat un cărucior electric unei femei care se deplasează într-un scaun cu rotile. Popa nu este la prima astfel de acțiune, el premiind de curând și pe cele două eleve din Brăila care au obținut media 10 la examenului de Bacalaureat.
Femeia din comuna Surdila Găiseanca a trecut prin circa 30 de operații și se deplasează într-un scaun cu rotile. Cazul i-a fost adus la cunoștință de primarul localității, Gabriel Drăguț, care i-a spus că este o femeie cu posibilități materiale reduse și care crește doi copii, o femeie harnică, de toată isprava, care are însă nevoie de ajutor.
”Am decis să-i cumpăr un cărucior electric, pe care i l-am dus în acest week-end, când am participat la evenimentele dedicate Zilei comunei Surdila Găiseanca. Am mers acasă la această femeie, am discutat cu ea și am fost impresionat cât de puternică este aceasta, cu ce curaj face față problemelor sale. Acolo am aflat că și unul dintre copii are probleme de sănătate și necesită o operație, însă din lipsa mijloacelor financiare, el nu a putut fi operat. I-am cerut mamei lui să pregătească toate documentele medicale pe care le are cu privire la boala băiețelului, o să iau aceste documente și voi căuta în țară o clinică specializată, în care se poate face operația. Mă voi ocupa eu de toate cheltuielile legate de spitalizarea și operația copilului” a spus deputatul Alexandru Popa.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 17:18 - Guvernul schimbă regulile pentru plata amenzilor: reducerea la jumătate dispare pentru mai multe sancțiuni
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
- 21:42 - George Simion, de la Washington: „România nu mai este o democrație. Suntem aici pentru a demasca lovitura de stat”
- 20:33 - „Întrebați-l pe Cristi Chivu!”. Cesc Fàbregas aruncă responsabilitatea pe tehnicianul român după Como – Inter Milano 0-0
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









