Inter Milano a ratat calificarea în optimile Liga Campionilor, fiind învinsă și acasă de Bodo/Glimt

Inter Milano, invinsă de Bodo/Glimt
Echipa norvegiană Bodo/Glimt a învins marţi seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia italiană Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, în manşa a doua a returului play-off-ului Ligii Campionilor.
Inter Milano şi Cristian Chivu au spus adio Ligii Campionilor după un retur de coşmar cu norvegienii de la Bodo/Glimt, scrie Realitatea Sportivă.
Învinşi în meciul tur cu 3-1, italienii au controlat total prima parte a meciului de pe San Siro, însă mingea nu a vrut să intre în poarta lui Haikin.
A venit apoi minutul 58, când, în plină dominare interistă, norvegienii au scăpat pe contraatac, Akanji a gafat impardonabil, Blomberg a scăpat singur cu Sommer, care a apărat şutul acestuia, mingea a deviat însă la Hauge şi norvegianul a deschis scorul, înscriind practic în poarta goală.
Inter a replicat prin bara lui Akanji, în minutul 69, dar Evjen a făcut 0-2 trei minute mai târziu şi calificarea era foarte departe de echipa lui Chivu. Chiar şi cu golul lui Bastoni din minutul 77, nerrazzuri au încheiat meciul învinşi 1-2 şi părăsesc competiţia după 2-5 scor general în dubla cu Bodo/Glimt.
Citește și:
- 17:49 - Formula 1. Marele Premiu al Australiei, în acest weekend
- 20:33 - „Întrebați-l pe Cristi Chivu!”. Cesc Fàbregas aruncă responsabilitatea pe tehnicianul român după Como – Inter Milano 0-0
- 10:21 - Ana Maria Bărbosu, gimnasta anului 2025
- 08:38 - U Cluj este prima echipă calificată în semifinalele Cupei României, după 2-1 cu FC Hermannstadt
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News










